Organizarea bijteriilor nu trebuie să fie grea. Vă arăt azi pe blog sfaturi despre cum să aranjăm elegant, simplu şi eficient toate ceasurile, brăţările şi inelele. În general femeile au multe astfel de inele, brăţări, ceasuri etc. Fiecare dintre aceste categorii are nevoie de un compartiment special, pentru a sta bine şi a nu se încurca.
ORGANIZAREA BIJUTERIILOR
Deşi înainte le puneam în cutii obişnuite, mi-am dat repede seama că este o opţiune lipsită de eficienţă: nu numai că se tot încurcau dar erau şi greu de văzut şi pierdeam timp încercând să le tot separ.
Există tot felul de tutoriale pe Pinterest, pe unele le-am încercat şi eu, însă cu toată sinceritatea nu arată nici pe departe elegant ca o casetă de bijuterii din magazin. Mai ales după ce o să priviţi fotografiile pe care i le-am făcut mai jos, o să vedeţi că din punct de vedere al calităţii şi al detaliilor, nu se poate compara. Este realizată din materiale de calitate, cu sertarele căptuşite, se închide şi deschide uşor, Arată elegant şi în afară de faptul că protejează de praf & zgârieturi accesoriile, sortându-le, ea şi înfrumuseţează camera.
E păcat să ne punem bijuteriile în tot felul de improvizaţii.
De aceea, în primul rând vă recomand să cumpăraţi o casetă de bijuterii cu compartimente (nu acelea simple). Ea se găseşte în diferite modele şi dimensiuni. Se poate alege un model mai mic sau mai mare, în funcţie de câte bijuterii sunt de aranjat. Eu am ales setul care seamănă cu un mic dulap, elegant şi practic, deoarece devine şi o piesă frumoasă de mobilier.
ETAPELE ORGANIZĂRII BIJUTERIILOR
Primul pas pentru organizarea bijuteriilor este să le adunăm pe toate într-un loc şi să începem să le sortăm, punându-le apoi pe fiecare în categoria sa, în noua casetă de bijuterii. Depinzând de câte aveţi, este bine ca la această etapă să donăm accesoriile care nu au valoare emoţională sau sunt gablonzuri, păstrând numai cele valoroase sau sentimentale.
Iată cum se pot aranja bijuteriilor în mod elegant (puteţi să schimbaţi ordinea sertarelor după preferinţe):
- sertar pentru ceasuri
- sertar pentru brăţări
- sertar pentru inele
- sertar pentru broşe
- sertar pentru bijuterii de păr
Ceasurile şi brăţările se pot aranja în micile perne speciale. Eu am preferat să le pun în funcţie de rata folosirii lor, cele mai utilizate pe rândul aproape de mână când deschid sertarul. De asemenea, ele se pot aranja şi după culori, de la auriu la argintiu sau în tot felul de degradeuri. Ideea principală este că vor arăta elegant dacă sunt dispuse în grupuri de nuanţe asemănătoare.
Inelele se văd mai bine dacă sunt puse pe linii. Le-am aranjat de la cele simple, din aur, spre cele de argint. Aşa este mult mai uşor să ne accesorizăm ţinutele în acelaşi tip de metal. Depinzând de numărul lor, dacă aveţi mai multe, doar trebuie să le aranjaţi cu o distanţă între ele mai mică şi vor încăpea.
Această casetă de bijuterii sub formă de mini-dulap se găseşte la https://www.mesedetoaleta.ro/sk/nadine.
CARE SERTAR ESTE FAVORITUL TĂU? ÎȚI AȘTEPT COMENTARIILE CU DRAG
Minunata idee! Imi place sertarul cu ceasuri, nu stiam ca exista asa pernite.
Mulţumesc!
Cat de frumos le-ai aranjat. Un articol util, cu fotografii deosebite. Mai vreau astfel de articole despre amenajari si casa.
Mulţumesc! Ce fel de subiecte aţi vrea?
As vrea despre cum sa mobilam diferite camere.
Imi place sertarul cu ceasuri
Mulţumesc!
Frumosul modul de aranjare, cat costa dulapul?
Multumesc pentru idei, foarte bune sfaturile. Mi-ar placea sa vad si un articol despre cum sa aranjam machiajul.
Mulţumesc! O să fie pe viitor.
Superbe toate!
Mulţumesc!
Minunate! Preferatul e sertarul cu inele
Mulţumesc!
De abia astept!
Felicitari pentru fotografii, sunt minunate! Ce aparat folosesti?
Ma gandesc sa dau si eu o comanda in curand, foarte frumos! A ajuns repede?
Mulţumesc, da a ajuns în două zile.
Nu stiam ca exista asemenea dulapuri, o sa ma uit pe site. Se gasesc doar pe alb?
Acest model e doar pe alb, însă ei au alte modele superbe şi e nuanţe închise.
Wow, par poze ca din reviste! Este superb dulapul!
Mulţumesc mult!